Enisala, dupa pietre si soare

Enisala si motoPregatesc sa fac un nou scurt metraj despre viitorul album de fotografie. De data aceasta, despre Dobrogea. Acea Dobroge pe care, cu plecaciune imi permit sa spun, este cunoscuta de foarte putini dintre noi (dar mai multe despre ea am sa va povestesc la sfarsitul verii).
Ma opresc acum in a istorisi doar despre colina ingradita de ape, stuf si o bucatica de sat. Enisala. Si despre tantosa cetate Heracleea, din varful colinei. O minunatie de loc.
Ajunsesem pe inserat. Vantul puternic de peste zi se linistise, iar pensiunea de la poalele cetatii era tot ceea ce puteai sa-ti doresti pentru confortul necesar. Am descarcat coburii motocicletei, mi-am strecurat intr-un rucsac aparatul de fotografiat si am cautat o cararuie pe care s-o apuc pe 2 roti. In curand avea sa se lase intunericul. Trebuia sa ma grabesc. Poteca cu pricina serpuieste dealul ca o spirala si se opreste brusc la portile cetatii. Acolo am proptit motocicleta si apoi am luat-o la picior. Ma grabeam sa parcurg ultimii metri ca sa ating cu palma piatra zidului, inca incalzita de soarele de peste zi.
Enisala la inseratGasisem o piatra slefuita de vant pe care sa ma asez. Pasii mei faceau zgomot si asta ma deranja. Acolo trebuie sa faci liniste. Fara efort, poti sa-ti imaginezi cata forfota era odata prin cetate, cat trudisera oamenii sa care si sa aseze piatra peste piatra pentru a inalta asa o minunatie. Si ce vedeau la fiecare rasarit si apus…
Satul de la poalele dealului incepea sa se linisteasca. Vitele se intorceau de la pasune si stapanii le asteptau in poarta. Copiii nu se mai auzeau in batatura. Iar carutele disparusera de pe ulite.
Liniste. La est se intinde lacul Razelm. Oracaitul il anunta de la o departare impresionanta. La vest, soarele cade dupa lacul Babadag, undeva, in adancul apei. In fata spectacolului, nu poti sa nu realizezi sansa pe care o ai. Sa simti o stare singulara, de beatitudine.
Acolo esti obligat sa faci liniste. Piatra are atat de multe de spus.

Gauthier. Mon ami belge avec un coeur roumain. (Prietenul meu belgian cu suflet romanesc)

Moto: Un prieten este o persoana cu care poti tace confortabil
schelet de hambarEra 1978. Eram licean pe atunci si toate verile mi le petreceam la 2 Mai. Ne campam in cort si umblam in slipi toata ziua. Seara adunam lemne si, dupa ce se lasa intunericul, aprindeam pe plaja un foc de toata frumusetea. Apareau chitarile, cateva beri, asa rasuflate si calde cum erau… Apareau amicii care stiau sa interpreteze pe coarde L. Cohen, Cat Stevens sau B. Dylan.
Sa fi fost august in acel an, 1978… Plaja, ca de obicei, o facem la Vama Vache. Pe atunci, era tulburator de frumoasa. Cateva case ale localnicilor, un lan de floarea soarelui si plaja. Nisipul imens si neatins inca de “magistrala” arhitectura care ne minuneaza astazi. Si liniste.
Fara muzica data la maxim in difuzoare, baruri pe nisip, sau biftec tartar servit in restaurant. Ne simteam fabulos. Se citeau carti, jucam ring sau petanque, seara aveam ceaiuri dansante, organizam turnee de bridge. Ciudat, dar parca viata era mai armonioasa si mai plina.
Moto la SirneaIntr-o zi, pe marginea plajei aparuse o mica Mazda cu numere de Franta. Evident, toti eram foarte curiosi. Pe atunci, sa vezi o Mazda era ca si cum ai vedea azi un Aston Martin. Din ea a coborat o pereche. Ea imi era cunoscuta. El, urma sa aflam, era sotul ei. Gauthier. Inalt si subtirel, cu un spirit deschis, plin de voie buna, si un ras molipsitor. Am facut cu totii cunostinta, l-am bombardat cu intrebari despre Franta, Paris, Lumea Libera… El mi-a povestit, printre altele, de marea lui pasiune, motociclismul.
La randul meu, am reusit sa plec din tara la putini ani dupa acea prima intalnire. L-am revazut la Paris si imediat s-a legat intre noi o frumoasa prietenie. Neschimbata si acum.
Tot de atunci m-am indragostit, fara remediu, de motocicleta.
Sunt doisprezece ani de cand organizam anual o tura moto prin Romania.
De ani de zile strabatem in afara asfaltului, colturi, dealuri si vai. Sunt acele drumuri pe care numai tractoristi, mirosind a motorina, isi conduc cu maiestrie agregatele. Drumuri de bicicleta cu spite lipsa, sei tocite sau carute trase de cai obositi.
Redescopar tara pe 2 roti, impreuna cu acest prieten drag. El nu inceteaza sa se minuneze de cate locuri fabuloase avem.
Cine crede ca se recunoaste in spiritul de a calatori si a redescoperi locuri este binevenit sa-mi scrie. Putem calatori impreuna.