Magarul ramane neagresat

V-am tot povestit de obsesia mea de a calatori prin aceasta tara pentru a imortaliza ceea ce, in ritm acelerat, se pierde, se schimba sau dispare. De la arhitectura traditionala, de care, aparent, nimeni nu mai este interesat, la gradinile umplute cu scaune de plastic albe si umbrelele cu brand-uri cunoscute de bere, la pantofii cu toc cui si costume serpuind printre balti si smocuri de iarba. Satul romanesc se transforma din ce in ce mai mult.
magari-01Si atunci este normal sa fug ca sa caut ceea ce a mai ramas din alte timpuri.
Acolo, la sat, animalele de pe langa casa omului raman intotdeauna elementul vietii. Crescutul gainii, oii, calului, ratei, magarului, ramane un semn al vietii noastre frumoase.
Cei care scot la pasune turmele si cirezile satelor sunt insa niste ciudatenii de oameni. Inchipuiti-va ca, de dimineata pana la lasatul serii, ei nu au cu cine vorbi. Rar se mai intalnesc pe acele dealuri sau campuri cateva turme. Atunci acele ciudatenii de oameni mai schimba cate doua – trei vorbe. Dar apetitul comunicarii nu scade.
Trecand pe langa ei in calatoriile mele, ma mai opresc sa-i salut sau chiar ii intreb de anumite directii pe care as vrea sa le gasesc. Prin pustietatile acelea este greu sa te poti orienta cateodata.
De cele mai multe ori nu le inteleg explicatiile. Vorbele lor parca sunt construite dupa un limbaj numai de ei stiut. Daca mai adaugam si dialectul local, ma declar deseori pierdut.
foto-19.jpgInsa vacile, oile, caprele au parte zilnic de o portie prelungita de “altoire” prin “comunicare”: “tiiiiiiiii”… “hooooooooou… unde fugi, urato?”… “uite, proasta tatii, cum sta si se uita ca o balega!!”, “… misca, idioato, din balta!”. “… brrrrrrrrr…”,  “..f….gura matii de incapatanata neagra!”… “friiiiiiiiii”… “boala naibii de cornuta…”,” …hoooooooooo… misca, boala!!” si tot asa.
In afara de momentele cand turma sau cireada se odihneste intr-un loc, restul timpului revin apelativele acestea din fel de fel de motive.
Si atunci, ma uit dupa magarii care sunt ancorati de o funie la marginea satului. Mesteca, se adapa, se uita indiferenti la trecatori, au o liniste in priviri si mai nimeni nu-i baga in seama. Ei raman neagresati.