Poteci improvizate

Ena si Bogdan, prieteni vechi, m-au sunat joi sa ma intrebe daca nu-i insotesc vineri seara la 2 Mai. Sezonul nu incepuse si m-am grabit sa spun “da” caci ma stiu cum sunt… Cum se umple de lume nu mai calc pe acolo… decat dupa 1 septembrie, cand pot iar sa vad un numar “digerabil” de oameni pe metru patrat, cand pot sa inteleg ca stavridele nu s-ar intoarce in farfurie daca ar fi sa stie cu cat se vinde in sezon, cand pot sa ascult valul fara ca acesta sa concureze cu difuzoarele de pe plaja.
Vineri seara eram pe 2 roti catre destinatia stabilita. O mica trupa.
O singura carciuma, cea de pe plaja, mai era deschisa la ora aceea tarzie.
Berea era mana cereasca dupa 300 de km prin naduf si autoturisme “vitezomane” care ne-au luat din placerea deplasarii. Lipsa de respect fata de cei cu 2 roti e greu de descris …
Am mancat cu totii ceva peste proaspat cu tenta autohtona. Bun si acesta. Apoi fiecare a inceput sa povesteasca despre saptamna care tocmai se incheia.
Mintea mea o lua hai-hui. Parca nu-mi mai auzeam prietenii. A 2-a zi urma sa bat Gura Dobrogei, Biserica Colila etc. Pe drumuri inexistente inca.
La 7 dimineata plecam de la gazda. Aerul rece de dimineata imi crestea pofta de-a strabate tot ce vedeam cu ochii.
De la Targusor, am improvizat un drum pe langa o cultura de grau. Zis si facut. Am cotit dreapta. Libertate! Fara participanti in trafic, fata semne de “cedeaza trecerea”, fara caschete albe. Doar aparatul de fotografiat si propriul meu suflet.
Urmariti pe o harta. Targusor… Palazul Mic… Casian… Cheia… Biserica Colila… Biserica Calugareni… Ramnicul de Jos… Nu le-ati gasit? Nu e de mirare! Va trebuie o harta detaliata. Sunt sate uitate de Dumnezeu, cu oameni nevoiasi si nedumeriti. Iar drumurile imaginare, campiile si vaile acelor locuri. Ma intalnesc doar cu turme si piatra. Piatra care parca creste din pamant. E colturoasa si incinsa. E gri si straveche. Serpuiam printre arbusti si stanci fara sa tin cont de minute, de directie. Cine stie aceste meleaguri poate sa ma inteleaga.
La apus, am facut cale intoarsa. 9 seara era ora de intalnire a trupei pentru cina. Acelasi loc. S-a tot vorbit cum a fost ziua de plaja, de jocul de petanque, de intalnirea cu diversi, de… . Incercam sa-mi ascult prietenii. Ma bucuram sa fiu cu ei, insa potecile mele “improvizate” inca ma mai fascinau. Imi era iar dor… .