M-am intalnit prima oara cu Horia, invitatul meu bucatar, la Resita si nu am apucat nici sa ne salutam in liniste, caci i-am spus cat de in graba suntem. Trebuia profitat de aceea prima zi de primavara insorita.

In mai putin de jumatate de ora eram deja in drum spre Rudaria, sat de deal de langa Bozovici.

Se aflau acolo mori mici de apa. Toate functionale.

Drumul serpuieste pe langa ele si nu sti la care sa te uiti mai intai. Am ales-o pe cea care se numeste “Indaratinica dintre rauri”. Amplasata intre 2 rauri si “camuflata” de o stanca, era un loc excelent pentru bucatareala noastra.

Mica cascada de langa ea, care salajluia cu turturi de gheata si  aburi de la soare, ne-a inspirat  spre o bucatareala mediteraneana.

In cateva minute, Horia a scos din masina, unde aveam “un arsenal” de ingrediente, un homar cu clesti mari si roz, asa cum ii sta bine bine sa fie.

Din lipsa de loc, am amplasam masa noastra “hoinara”, chiar pe podetul care face legatura intre ea si cararea de costisa. Era putin intr-o rana si in perpetua leganare. Horia s-a apucat de treaba.

Era timpul sa deschid o sticla de vin roze. O tinusem, de cand sosisem, in apa raului care atunci, la mijloc de martie, era inca rece.

Tot acolo pe podet am ciocnit pentru prima noastra bucatareala impreuna si pentru soarele care, “dupa atata frig si gheata” ne lasa sa ne bucuram de el.

Sosul de smantana cu busuioc si alte cateva mirodenii, au fost alaturate platoului marin.

Vantul adia usor si mirosul uleiului de masline de pe salata verde ii dadea o prospetime aparte.

Odata toate lucrurile pregatite, ne-am asezat la capatul podetului. Fiecare si-a luat un cleste roz si o bucata din coada homarului. Intr-un vas comun, am impartit salata, sosul. Langa noi ne-am asezat paharele de rose.

Apoi am privit mica cascada din fata noastra, care avea ceva sa ne spuna.

Cumva, in acele momente, mi-au trecut prin cap o replica celebra (cu care se incheie un film la fel de celebru):  “I think this is the beginning of a beautiful friendship”