Muntele de nisip

Stiam despre acest loc. Il vazusem prima ora in anii “80”, pe cand cutreieram Franta in lung si-n lat, fascinat de varietatea pamantului fostilor regi.
“Dunele lui Pilat”. Un munte de nisip, la sud de Bordeaux in bazinul Arcachon. Pana aici, nimic special. Dar daca treci prin preajma, opreste-te si urca cele aproximativ 300 de trepte. Ti se va deschide un spectacol rar.
De acolo, vezi tot bazinul. O lume de insule razlete, de pasari nerabdatoare, de veliere jucause… Daca-ti intorci privirea spre poalele muntelui, te cheama oceanul.
Si-apoi, din jurul tau si pana la gura infometata a oceanului, cat vezi cu ochii, nisip. Imbratisat, apoi aruncat, chinuit de maree, indragostit.
Fascinanta este si activitatea vizitatorilor ajunsi in varf. Dupa ce-si trag sufletul, se rasfira care-ncotro, pe dune. Se aseaza pe nisip, se plimba, fotografiaza, mananca un sandwich sau isi scot din rucsac o sticla de apa minerala. Privesc, se privesc, admira, isi amintesc, chicotesc; copii se rostogolesc la vale, se joaca, vocifereaza.
O comunitate de natii, culori, religii, convingeri, intr-o permanenta transformare. Oameni din toata lumea. Un peisaj metis, in care nimeni nu deranjeaza pe nimeni.
Un respect tacit pentru locurile frumoase, pentru cel de langa tine. O comunicare la volum linistit, in asa fel incat cei de-aproape sa se poata bucura de frumos.
Pe toata intinderea aceea nu vezi un muc de tigara sau vreun ambalaj aruncat. Nu vezi jucatori inraiti de table, nu vezi paturi intinse pe care stau la soare “distinse familii” si nu auzi muzica din telefoanele mobile ale “melomanilor”.
In revansa, ai vuietul oceanului din indepartare. Daca vrei sa-l asculti, poti deslusi cu usurinta cate ceva despre simplitatea frumusetii.

PS: de curand, am fost la Babele…masini, vociferari, gunoaie, gratare. Cat trebuie sa indure muntele!