Agaftea Sfrejea din satul Carajdia este o femeie  pe care am convins-o cu greu sa ne descuie poarta unei case vecina cu a ei.

Observasem casa cu pricina de pe cealalata parte a gardului. Era vizibil parasita, dar avea o curte ce ma inspirase. Horia, prietenul si bucatarul calator cu care eram si-a dat si el acordul la a pregati ceva inedit pe o masa improvizata.

Odata intrati in curte, Agaftea s-a asezat într-un cadru de usa si, linistita, a inceput sa ne priveasca.

Horia cotrobaia prin cotloane dupa o masa, iar eu incepusem sa-mi instalez luminile. După-amiaza zilei era avansata si soarele ne atentiona ca nu ne mai priveste prea mult.

In acel loc aveai “starea de sat” al altor vremuri, cat timp puteai ignora termopanele albe… .

Horia a gasit o masa de fier ruginita, ascunsa sub o claie de lemne, in timp ce eu descopeream obiecte frumoase uitate printr-un sopron.

Masa odata curatata, am umplut-o cu tot harnasamentul nostru de bucatareala scos din masina. Cutii, cutioare, sticlute, borcane, mirodenii, legume, fund de lemn, cutite, oale si alte acareturi.

Muschiuletul de vita era proaspat achizitionat. Arata apetisant si l-as fi putut manca si nepregatit. Atat era de savuros si rozaliu.

Horia l-a transat in felii subtiri, dupa ce trecuse cateva clipite pe la focul pe care-l incropiseram intr-un colt al curtii.

A urmat apoi infasurarea in frunze de rucola si stropit putin cu otet balsamic bine maturat.

Agaftea se uita cu linistea-i in priviri. Nu stiu daca gustase vreodata aceasta delicatesa, dar isi bucura ochii sa vada cum prepara Horia toate cele.

La sfarsit de zi eram cu totii obositi si sticla de cuve ne facea cu ochiul. Urma insa drum lung pana la Resita si nu era cazul sa risc nimic. Eu; dar ceilalti m-au ignorat; si, asa, cu mainile pline de munca, au sorbit din paharele noastre de calatorie.

Text si fotografie:
razvan voiculescu
(blog.razvan-voiculescu.ro; www.bucataria-hoinara.ro)

Calatoriile mele culinare se apropie de final.

Urmeaza nordul Olteniei…si apoi lansarea albumului. La toamna.

In martie am finalizat o noua calatorie. De data aceasta, in Tara Fagarasului;  sigur,  pentru aceelasi motiv actual:  “Bucataria Hoinara”.

Echipa a fost foarte stransa:  Alina, calauza noastra fagaraseana,  Dana,  suportul “tehnic” si Marcela,  invitata mea pentru bucatareala.
Timp de o saptamana toti patru am haladuit printre satele si cetatile “tarii” respective,  pentru a gasi oameni cu ale lor povesti si locuri inedite unde puteam bucatarii.  Si erau cu duiumul.  Oameni, locuri… .
In satul Mandra,  Cornelia este o femeie plina de viata si vorba ascutita.  Nu-i tocmai tinerica dar crezul si spiritul de observatie ii sunt in plina forta.
Am intalnit-o in aceea camaruta-muzeu,  unde gaseai lucruri adunate, de prin satele invecinate;  un fel de mic muzeu personal.
Nu a durat mult si Marcela s-a pregatit sa inceapa o “bucatareala”;  muschiuletul de porc cu mirodeniile rosiatice si ceva fructe.

Intre timp, Cornelia ne povestea despre viata ei din timpul razboiului.  Care razboi?  Nu era asa de important.  Erau povesti frumoase,  aspre si cu ceva invataminte.
La un moment dat, Marcela a disparut in bucatarie.
In scurt timp au inceput sa soseasca in valuri,  valuri,  miresme de carne sfredelita si rumenita.
Atunci am deschis cu totii un vin rosu.  Ne aflam intr-o camaruta plina de frumuseti si ne era bine.
Cornelia a degustat cot la cot cu noi si a apreciat un vin “orasean”.
Odata bucata de carne asezata pe masa,  i-a adaugat sos de ciocolata,  samburi de pomegranat,  felii de portocale si o serie intreaga de mirodenii despre care numai Marcela stie.
Inainte de a savura, trebuia sa imortalizez fotografic minunatia,  activitate pentru care am fost privit cu animozitate.
A doua sticla de vin s-a epuizat repejor asa, ca si rabdarea prietenilor mei.
Fotografiatul nu-mi luase putin timp… .
In aceea camaruta plina de lucruri vechi si alese cu sensibilitate,  Cornelia si mica noastra echipa s-a bucurat cu dejunul Marcelei si vorba Corneliei.