blog fotografii » ski

Orizontale, verticale si diagonale la Cupa IPA

razvan voiculescu — Sun, 08 Mar 2009 20:12:35 +0000

IPA ramane pentru mine acea cupa cu cele mai frumoase trasee. Chiar daca anii “de glorie”, cand ne intalneam cu totii in Valea Dorului si beneficiam de trasee “in tandem” au trecut. Doamnele/domisoarele se puteau bucura de propriul traseu. Idem si noi, domnii.
Urasc sa realizez ca “acele timpuri apuse” sunt o realitate.
Cu toate eforturile celor care pun suflet si ne organizeaza cupele, anii au trecut si poate venim mai mult din inertie, mai preocupati de viata profesionala, de grijile zilnice si venim mai putin cu sufletul. Poate exagerez, dar nu o fac cu rea intentie. Exagerez pentru a va invita sa judecam “unde stam” cu aceasta traditie a noastra.
In continuare suntem prea multi care ne multumim numai a plati o taxa de participare (care este simbolica) si apoi asteptam “sa fim serviti”: traseele trebuie sa fie interesante, zapada batatorita, arbitri competenti, afisajul electronic, porti de plecare si sosire frumoase si colorate.
Va intreb numai ce credeti ca se va intampla daca “acesti catva” care ne organizeaza cele 3 cupe, nu vor mai dori (putea), sa sa ocupe de acest efort? Si daca n-ar mai face-o, cred ca nici nu as putea sa-i judec, din pozitia mea de simplu concurent. Nici macar ca o obligatie morala nu o au, din moment ce nu-i asista nimeni din generatii mai tanare.
Dupa cum cred ca ati vazut, nu vine nimeni din spate pentru a putea prelua, in curand, stafeta. Toti suntem ocupati, avem intalniri la birou, vrem sa schiem in Alpi in timpul liber, ramanem foarte putini la premiera pentru ca avem si alte treburi. Pe undeva este de inteles.
Sigur ca nu ma refer la toti. Dar cei care se recunosc in aceasta atitudine ar putea sa-si dedice o clipita de gandire.
Am propus ca la masa de dupa fiecare cupa, sa facem efortul de a ne vedea, cat mai multi dintre participanti.
Putem astfel sa ne bucuram si printr-o alta modalitate, de revedere, cupe si amintiri.
Sezonul 2009 s-a incheiat.
Le multumesc celor care si-au sacrificat din timpul lor pentru a ne strange si anul acesta de 3 ori.
Nu mai putin celor care au ajutat material la organizarea cupelor.
Si va multumesc voua pentru ca v-ati facut timp. Sa tinem o traditie.

razvan voiculescu

ps: postez cateva imagini surprinse pe traseul IPA 2009. Imi cer scuze ca nu am putut sa va fotografiez pe toti.

Alfa pe valea seaca

razvan voiculescu — Wed, 28 Jan 2009 21:53:07 +0000

“..si totusi s-a tinut…!” as spune, contrar ploii, a peisajului de primavara ploioasa si calda si a unei partii neprimitoare.
Nu am fost cu mult mai putini decat in anotimpul cu zapada multa, si nici dorinta de a castiga, nu a fost mai mica.
La cupa Alfa am ajuns, anul acesta, spre rusinea mea, cu intarziere. Cand este sa fiu in tara, nu exista sa lipsesc. ALFA, DRUMARI sau IPA, sunt cupele noastre, ale bucurestenilor, unde ne intalnim an de an pentru a ne revedea, bucura de zapada si nu in ultimul rand, a concura.
Mi-am oprit masina in parking-ul gol de langa teleferic. La sfarsit de ianurie imi este necunoscut asa ceva. Ploua marunt. Fara sa-mi mai incalt claparii, tarziu fiind, am pasit in ghete spre partia “Clabucet Sosire”. Sincer, credeam ca voi gasi o sanie sau doua, cu proprietari tineri si rataciti, care se bucura de partia schiorilor, fara ca cineva sa-i injure.
Dupa nu multi pasi, mi-am dat seama ca eram complet eronat. Printre taluzuri, pete de noroi si balti de zapada, slalomul special “era in toi”; tocmai se desfasura proba baietilor. M-am apropiat de sosire si Dorel, Grigore, Mihai, Petcu, Cristian, Stefan, Cezar, echipa in general, erau la datorie. Fanioane, concurenti, arbitri, timpi, liste, sustinatori si catva curiosi, calificari, poarta de sosire si cronometrul, toate erau acolo. M-am bucurat. Nici prin vis nu mi-asi fi inchipuit ca organizarea putea fi excelenta si pe astfel de conditii vitrege. Nu mai putin m-a bucurat numarul de participanti. In jur de 80.
Nu sunt un foarte social din fire. Prin natura meseriei mele, sunt obisnuit sa astept, observ si imortalizez. Dar de acesta data insa, mi-am exprimat direct bucuria revederii, celor pe care i-am intalnit in primele minute la “Sosire”.
Noi, cei care iubim aceste reuniuni de suflet, cupele noastre de casa, am dovedit-o inca odata ca nu zapada pulver sau soarele de iarna sunt singurele elemente care ne cheama sa participam. Mai degraba reintalnirea, slalomul, alunecarea, dorinta de a ne dovedi noua insine si poate celorlalti, ca putem participa, concura, castiga.
Acest spirit, care mai exista inca, ar trebui sa-l constientizam mai pragmatic; prin a strange randurile prieteniilor. Reper exceptional si rar, care tinde sa-si schimbe valentele si intelesul.

Ne revedem la Drumari… .

Normalitatea tehnicii de a skia

razvan voiculescu — Wed, 14 Jan 2009 18:55:02 +0000

In fiecare sfarsit de an iau copii catorva prieteni si plec in Austria la ski. Ii invat pe pitici sa inteleaga schiul in primul rand ca pe o activitate sociala unde te poti intalni cu oameni, discuta, cunoaste, bucura de atmosfera de pe partie, imprietenii. Toate aceste sub activitate sportului efectiv.
Austria iti ofera o normalitate care la noi sa pierdut. Noi trebuie sa ne parcam masinile cu botul pe partie, sa “tinem rand” prietenilor la teleferic (reminescenta comunista cand ne tinem rand la carne sau hartie igienica), trebuie sa vorbim tare ca sa auda lumea la ce bar exclusiv ne vedem seara cu gasca, sau ne injuram ca la usa cortului cand ne ciocnim pe partie. In fine nu vreau sa generalizez acesta stare de fapt, dar cred ca nici departe nu sunt de realitate.
Copii pe care-i invat sa schieze vreau sa cunoasca atmosfera anilor de normalitate pe care eu am avut privilegiul s-o cunosc si bucura de ea. Anii 60-70.
Intr-o tara ca Austria le pot arata ca oamenii se si respecta pe partie, se ajuta daca unul a cazut, sau un parinte are nevoie de ajutor ca sa-si urce copilul in teleferic.
Astfel tehnica skiului devine numai unul din elementele care trebuie stiute despre acest sport.
La multi ani.